Complicațiile coronavirusului au dus la al treilea caz de copil ajuns la spital cu o inflamație a tuturor organelor. Copilul are trei ani, este internat la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală iar starea sa este stabilă, spun medicii.
Copilul de trei ani a fost diagnosticat cu PIMS, sindrom inflamatoriu multisistem, considerată o afecțiune foarte rară, dar care a apărut deja de trei ori în România.
În cazul său, afecțiunea a părut ulterior infectării cu coronavirus, pentru că analizele au relevat anticorpi SARS-COV-2, ceea ce înseamnă că a făcut boala, dar nu mai este infectat.
„Este în stare bună. A venit în garda de sâmbătă prin transfer de la spitalul din Brașov, diagnostic de prezumție meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncții: respiratorie, cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunțat, modificări hematologice importante. A fost admis în terapie intensivă, unde medicii noștri l-au diagnosticat cu PIMS. Actualmente este într-o stare favorabilă, e neintubat, e stabil și merge spre bine”, a declarat la Digi24 Diana Ionescu, directorul medical al spitalului Gomoiu, luni dimineață.
Complicațiile coronavirusului. Medicii au și o explicație pentru modul cum a apărut afecțiunea în cazul micuțului.
„Copilul a fost infectat cu COVID undeva în jur de 30 septembrie. Are un test pozitiv, la noi testele sunt negative, dar are IGG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală. Este o reacție inflamatorie multisistemică ce apare la două-trei săptămâni după infecția cu SARS-CoV-2”, a precizat medicul.
Acesta este al treilea caz de sindrom inflamator multisistem din România. Primul copil care ajunsese la terapie intensivă, un băiețel de aproape 10 ani, a fost externat între timp, dar va mai avea nevoie de recuperare. Al doilea caz a apărut la începutul lunii octombrie.