Consultantul Gabriel Biriș avertizează că vine apocalipsa fiscală: "Da, nu creștem taxe, nu creștem impozite, cum n-a crescut nici prețul benzinei și motorinei de la 1 iulie”
Consultantul Gabriel Biriș avertizează că vine apocalipsa fiscală: "Da, nu creștem taxe, nu creștem impozite, cum n-a crescut nici prețul benzinei și motorinei de la 1 iulie”

Consultantul fiscal Gabriel Biriș a lansat un avertisment sever privind situația economică a României. Efectul negativ se va simți mai ales în 2025, după alegeri.

Biriș și-a exprimat îngrijorarea față de politicile fiscale actuale și impactul lor asupra mediului de afaceri: „Începem să ne îndoim de actul de guvernare. Adică, ce se întâmplă la Finanțe? Ne pune costuri fără să știm de ce și când întrebăm ce urmărește, ne spune senin că frauda carusel…”

Referitor la deficitul bugetar, consultantul a oferit o prognoză sumbră: „La anul deficitul va crește semnificativ, așa cum ne-a informat ieri dl ministru, că trebuie să adăugați încă cel puțin 33 de miliarde la pensii, plus creșterile de salarii la bugetari, plus nevoile de cofinanțare. Nu știu cum o s-o scoatem…”

Biriș a criticat măsurile recente precum e-TVA și e-Factura, susținând că acestea „pun costuri suplimentare pe contribuabili” fără a aborda eficient problema evaziunii fiscale, transmite B1TV.

În ciuda promisiunilor guvernamentale de a nu crește taxele și impozitele, Biriș rămâne sceptic: „Da, nu creștem taxe, nu creștem impozite, cum n-a crescut nici prețul benzinei și motorinei de la 1 iulie… Astea sunt declarații cu fața la tribună, urmează alegerile…”.

Cel mai alarmant aspect al analizei sale este previziunea pentru deficitul bugetar: „Problema e uriașă, un deficit care va depăși 8% la finalul anului și, dacă nu se întâmplă nimic, ne va aduce undeva la 15% la anul”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *