Coroana pe care o va purta regele Charles al III-lea a fost scoasă în mare secret din Turnul Londrei și dusă într-o locație necunoscută. Coroana Sfântului Eduard a fost mutată cu scopul de a fi pregătită pentru ceremonia de încoronare a noului monarh, ceea ce presupune o ajustare a dimensiunilor acesteia.

Piesa centrală istorică a Bijuteriilor Coroanei a fost mutată și anunțul a fost făcut după până la livrarea ei în siguranţă. Locul său actual actual nu a fost divulgat, transmite BBC, preluat de PsNews. Regele Charles al II-lea o va purta la ceremonia de încoronare din 6 mai 2023.

Coroana, sau o copie a acesteia, a fost folosită în timpul încoronărilor monarhilor englezi şi britanici încă din secolul al XIII-lea.

Această coroană a Sfântului Eduard a fost făcută pentru Regele Charles II-lea în 1661, ca înlocuitor pentru coroana medievală care a fost topită după execuţia tatălui său în 1649.

Se crede că originalul datează de la Eduard Mărturisitorul, sfântul regal din secolul al XI-lea, care a fost penultimul rege anglo-saxon al Angliei.

Este Coroana Sfântului Eduard din 1661 care apare în stema regală a Regatului Unit, sigla Royal Mail şi în insignele forţelor armate britanice.

Coroana Sf. Edward, piesa centrală istorică a Bijuteriilor Coroanei, a fost scoasă din Turnul Londrei pentru a permite începerea lucrărilor de modificare înainte de Încoronarea de sâmbătă, 6 mai 2023” au transmis reprezentanții Palatului Buckingham.

Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea va avea loc la Westminster Abbey, la opt luni de la urcarea pe tron a monarhului şi moartea reginei Elisabeta a II-a.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *