Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul de act normativ prin care aduce o serie de modificări şi completări Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru adaptarea legislaţiei fiscale, astfel încât gradul de colectare şi conformare la plată să crească, a anunţat miercuri ministerul, potrivit Agerpres.
„MF propune modificarea Codului de procedură fiscală pentru îmbunătăţirea capacităţii operative a ANAF în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare. (…) Menţionăm faptul că modificările Codului de procedură fiscală au făcut obiectul discuţiei ample de luni, 29 iulie 2024, dintre Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş şi reprezentanţii mediului de afaceri, dintre care amintim: Asociaţia Română a Băncilor, Patronatul Antreprenorilor Contabili din România, Camera Consultanţilor Fiscali, CECCAR, ACHAM, Consiliul Investitorilor Români şi Consiliul Investitorilor Străini”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, la finalul întâlnirii, cele două părţi au stabilit un termen de 20 de zile pentru transmiterea de propuneri din partea mediului de afaceri pentru eventuale modificări ale proiectului de act normativ.
„Efectul sinergic al tuturor măsurilor pe care le implementăm pentru a ţine sub control evaziunea fiscală va fi vizibil în contul de execuţie bugetară. Din experienţa noastră, în combaterea evaziunii fiscale şi având în vedere mecanismele pe care le implementăm, am constatat că trebuie să gestionăm problema din mai multe direcţii, pentru a monitoriza şi reveni la normalitate.
Proiectele noastre de digitalizare converg spre obiectivul general de reducere a gap-urilor la diverse categorii de impozite şi taxe. Toate statele care au aplicat astfel de proiecte de digitalizare au obţinut rezultate semnificative. Toate aceste măsuri ne vor ajuta să valorificăm mai bine creanţele bugetare, să reducem cât mai mult sarcina fiscală de pe umerii contribuabililor şi astfel să generăm finanţări consistente pentru asigurarea marilor servicii publice”, subliniază Marcel Boloş, în comunicat.
Conform sursei citate, principalele modificări vizează, printre altele, acordarea eşalonării la plată în formă simplificată, inclusiv pentru obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă, în anumite condiţii.
„Se propune ca în categoria obligaţiilor fiscale ce pot face obiectul eşalonării la plată în formă simplificată să fie reincluse cele cu reţinere la sursă. În fapt, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2023 s-a eliminat posibilitatea acordării eşalonării la plată în formă simplificată pentru obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă”, se menţionează în comunicat.
Potrivit ministerului, această măsură a afectat mediul de afaceri care s-a aflat în dificultate financiară temporară, astfel că prin proiectul de act normativ se propune să se poată include în eşalonarea la plată în formă simplificată şi obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă, cu condiţia achitării unui procent de cel puţin 15% din cuantumul obligaţiilor bugetare cuprinse în certificatul de atestare fiscală.
„Această măsură are în vedere obţinerea unor rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului”, precizează sursa citată.