Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, au intrat într-o dispută publică acerbă privind situația critică a sistemului de termoficare din București, fiecare acuzându-l pe celălalt de responsabilitatea pentru criza financiară actuală.
În declarațiile făcute miercuri, Sebastian Burduja a caracterizat sistemul de termoficare bucureștean ca fiind “în colaps”, subliniind că ELCEN, compania aflată în subordinea Ministerului Energiei, are de recuperat peste 1,25 miliarde de lei de la Termoenergetica.
„Sistemul de termoficare în sine este în colaps. ELCEN, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 miliarde de lei. Primăria nu a mai plătit nici către Termoenergetica, propria ei companie, drept pentru care, zilele trecute, conducerea Termoenergetica i-a scris primarului general, fiindcă o obligă legea, că trebuie să intre în insolvenţă,” a declarat ministrul Energiei, conform Hotnews.
Burduja a extins critica spre întreaga administrație a Capitalei, afirmând că “Bucureștiul se îndreaptă cu pași repezi spre faliment” după cei cinci ani de mandat ai lui Nicușor Dan. Conform calculelor prezentate de ministru, datoriile totale ale municipalității ar ajunge la aproximativ 4,7 miliarde de lei, aproape jumătate din bugetul anual al orașului.
Ministrul a sugerat că această situație ar explica și candidatura lui Nicușor Dan la președinția României: “Mi-am dat seama că domnul Nicușor Dan candidează pentru că pur și simplu este depășit. Fuge de problemele Bucureștiului, nu mai are cum să le rezolve.”
Nicușor Dan zice că e „temporar”
În replică, primarul general Nicușor Dan a respins acuzațiile, susținând că datoriile dintre Primăria Generală și Termoenergetica reprezintă o situație temporară, specifică lunilor de iarnă, când facturile sunt mai mari decât sumele alocate de Guvern.
“Între Primăria Capitalei și Termoenergetica sunt ca în fiecare început de an datorii care se vor stinge pe parcursul anului, pentru că în lunile de iarnă sunt facturile mari, mult mai mari decât banii pe care noi îi primim prin generozitatea Guvernului din impozitele bucureștenilor,” a explicat Dan.
Primarul a contraatacat, învinovățind Guvernul pentru situația financiară dificilă: “Ce s-a schimbat acum este că Guvernul format în jurul PSD-ului ne-a redistribuit mult mai puțini bani din impozitele pe venit ale bucureștenilor, în ciuda referendumului pe care bucureștenii l-au votat.”
Întrebat despre posibilitatea intrării Termoenergetica în insolvență, Nicușor Dan a răspuns că și-ar dori să poată plăti imediat un miliard de lei către companie, dar “banii ăștia nu-i avem, pentru că un Guvern a ignorat voința bucureștenilor și face Primăria asta să fie un fel de oficiu de plăți.”
Primarul a menționat că administrația sa a fost nevoită să blocheze mai multe investiții pentru repararea locurilor de joacă, să reducă fondurile alocate pentru întreținerea parcurilor și să oprească investițiile în spitale din cauza constrângerilor bugetare: “Nu sunt bani!”, a concluzionat acesta.