Doi piloți s-au bătut în cabină, chiar în timpul zborului, iar compania Air France a decis să-i suspende. Din fericire, violențele dintre pilot și copilot nu au afectat călătoria, care s-a efectuat în siguranță.
Doi piloți Air France au fost suspendați după ce s-au bătut în cabina avionului, transmite The Guardian, citat de B1TV.
Pilotul și copilotul său au avut o dispută la scurt timp după decolare, iar unul dintre ei l-ar fi lovit pe celălalt, moment în care s-au apucat reciproc de gulere, a relatat publicația elvețiană la Tribune. A fost nevoie de intervenția echipajului, iar un membru al echipajului a stat tot restul zborului în cabină cu piloții.
Informațiile despre bătaie au apărut odată cu ancheta agenției franceze de resort (BEA), care miercuri a emis un raport în care a spus că unii dintre piloții Air France duc lipsă de disciplină în respectarea procedurilor referitoare la incidentele de siguranță.
Raportul se concentra pe o scurgere de combustibil care s-a produs la un zbor Air France între Brazzaville, Congo, și Paris, în decembrie 2020, când piloții au redirecționat avionul, dar nu au aterizat o dată ce acest lucru a fost posibil, așa cum impune procedura specifică. Aeronava a aterizat în siguranță în Ciad, dar BEA spune că a existat un incendiu la motor.
Raportul vorbește despre trei cazuri similare între 2017 și 2022 și atrage atenția că piloții au acționat pe baza propriei analize, nu prin prisma protocoalelor de siguranță.
În replică, Air France a anunțat că desfășoară un audit de siguranță. Compania a promis să respecte recomandările BEA și susține că a efectuat mii de zboruri în fiecare zi, iar raportul reclamă doar patru incidente de siguranță.
Sindicatele piloților Air France au insistat că securitatea este primordială pentru toți piloții și au apărat acțiunile piloților în situații de urgență.