George Simion la proteste. Deputatul AUR George Simion
George Simion la proteste. Deputatul AUR George Simion

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a deschis lui George Simion, copreședintele partidului extremist AUR, un dosar penal pentru ultraj, potrivit unui comunicat de presă. George Simion este acuzat de ultraj după ce l-a agresat luni pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, când acesta își susținea discursul în Parlament.

Procurorii anunță că s-au autosesizat după apariția materialelor de presă legate de incidentul din Parlament.

Reamintim că George Simion a urcat la tribună lângă Virgil Popescu, l-a ținut cu o mână de umeri și cu alta de braț și i-a strigat în mod repetat ”Ești un hoț!”. Președintele de ședință, Daniel Suciu (PSD), a suspendat dezbaterea, spunând că e pentru prima oară când un ministru e agresat.

Comunicatul integral:

La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 2 Cp și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cp.

În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reținut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul ședinței Camerei Deputaților din aceeași zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *