Elena Lasconi a vorbit duminică seara, în exclusivitate la Digi24, despre votul reprezentantului USR la ședința BEC în care a fost reprinsă candidatura lui Călin Georgescu. Decizia a fost luată cu 10 voturi „pentru” și 4 împotrivă”, reprezentantul USR fiind unul din cei patru care votat împotriva respingerii. Aceeași opinie au avut și reprezentanții SOS, AUR și POT.
„Nu știu toate detaliile, dar de la doamna care e reprezentantul nostru în Biroul Electoral Central, înțeleg că dosarul era complet, că exista o anexă care se referea la diferențele de sume din declarația de avere de anul trecut, de când și-a depus candidatura, și de acum, care nu era obligatorie la dosar, și aceea era nesemnată, dar ea nu era obligatorie la dosar”, a spus Elena Lasconi. „De asemenea, înțeleg că prin vot s-a admis că e probă și aia, acea notă explicativă, și după, s-a luat act de invalidare.
Eu așa am înțeles. De fapt, care este problema cea mai mare și de ce vedem lumea supărată în stradă, de ce vedem că există violențe acolo? Este aceeași boală de care suferă instituțiile statului de mulți ani. Hai, poate nu de 35 de ani, că uneori au mai comunicat. Dar, în ultimii 10 ani a fost ceva dezastruos din punctul ăsta de vedere al comunicării, și de aia, oamenii, dacă nu știu și nu sunt informați, sunt furioși pentru că nu află lucruri. Ce aș fi făcut eu dacă eram acolo la Biroul Electoral Central? Le spuneam tuturor reprezentanților partidelor care se află la Biroul Electoral Central, puneți-vă telefoanele mobile într-o pungă, într-un coș, undeva, supunem la vot, cercetăm toate documentele care sunt, și facem o motivare”, a continuat președinta USR. Așa se face în mod normal, comunici motivarea public, și după ce ai comunicat motivarea, încep să dai și mai multe explicații, dacă e nevoie de ele. Noi nu avem motivarea. În schimb, am văzut că Biroul Electoral Central s-a grăbit foarte tare să vină cu un comunicat în care să le spună oamenilor să respecte legea.
Eu fac apel la calm în aceste momente, și aș vrea ca Biroul Electoral Central să vină cât mai repede cu motivarea deciziei. Partea bună acum, că în toate relele există și câte o parte bună, doar anul trecut nu a fost – avem dreptul nostru constituțional de a ne apăra. Este clar și un drept internațional de a te putea apăra. În acest moment, există posibilitatea ca domnul Georgescu să facă contestație la Curtea Constituțională, și Curtea Constituțională să analizeze lucrul acesta. Anul trecut nu s-a putut, și știți foarte bine că din recomandările Comisiei de la Veneția, una dintre recomandări era aceasta – că dacă ar fi fost luată decizia de către Biroul Electoral Central, măcar puteai să mai apelezi la justiție ca să ți se facă dreptate, și să vezi dacă ai avut sau nu dreptate. De asta a pierdut Călin Georgescu toate procesele, atât în țară, cât și în străinătate, pentru că decizia a fost luată de cea mai înaltă instituție pe linia sa de justiție, Curtea Constituțională. Acum există această posibilitate să depună o contestație, și să o valideze, sau nu, Curtea Constituțională”, a subliniat Lasconi. „Probabil de asta ne lipesc, sau ni se lipesc diverse etichete” Întrebată dacă nu îi creează o nouă problemă politică, pentru că nu este prima dată când USR este alăturată acestor formațiuni extremiste, s-a vorbit de această alăturare și în contextul moțiunii de cenzură, semnătură pentru moțiune de cenzură, faptul că USR, un partid democratic, se alătură în această situație unor partide vădit anti-democrate, Lasconi a spus că „noi nu ne lipim de partide izolaționiste, și știți foarte bine că eu sunt clar împotrivă și nu împărtășesc valorile pe care le împărtășesc ei, dacă au valori”.