Toate operaţiunile companiei Enel în România se desfăşoară normal, afirmă reprezentanţii societății într-o declaraţie cu privire la impactul ieşirii de pe piaţă asupra clienţilor.
„Toate activităţile operaţionale ale Enel în România se desfăşoară şi vor continua să se desfăşoare în mod normal, fără a afecta clienţii finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile şi produsele cu care sunt obişnuiţi”, au precizat oficialii companiei, potrivit Agerpres, citat de DIGI 24.
Aceasta după ce, marţi, Enel a anunţat că a planificat să părăsească România anul viitor. „Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei, într-o conferinţă.
La rândul său, Francesco Starace, CEO al Enel, a arătat că plecarea nu are legătură cu cadrul legal din România, ci cu faptul că Enel nu mai poate creşte pe această piaţă. „Am decis să ieşim din România pentru că am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am «saturat» spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere.
Deci, motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii. Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat”, a spus Starace. Potrivit acestuia, este un moment bun pentru a valorifica activele din România. „S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”, a arătat şeful companiei italiene.
Leave a comment