Etapa a doua de vaccinare începe în câteva zile iar pacienții cu boli cronice sunt prevăzuți și ei a fi imunizați. Însă o decizie în cazul acestora nu poate fi luată decât de medicul curant, a explicat Carmen Dorobăț, pentru că vorbim de pacienți cu afecțiuni grave.

A doua etapă a procesului de imunizare vizează persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, pacienții cu boli cronice și mai multe categorii profesionale expuse riscului de infectare. Aceasta ar putea începe din 15 ianuarie, și se așteaptă publicarea listei cu bolile cronice vizate prioritar, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei.

Fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, medicul Carmen Dorobăț, a explicat că în cazul pacienților cu boli cronice medicii ar trebui să fie cei care recomandă, dacă este oportună sau nu vaccinarea:

„Persoanele aflate sub chimioterapie trebuie să facă o evaluare din punctul de vedere al medicului care urmărește chimioterapia, să nu aibă prăbușite anumite valori iar dacă este în echilibru, atunci poate că este chiar indicată vaccinarea. Dar să aibă sfatul medicului specialist, a explicat medicul Carmen Dorobăț.

Aceasta a subliniat că în cazul tuturor pacienților cu boli grave este necesară o analiză amănunțită privind starea de sănătate înainte de vaccinare:

„În cazul tuturor pacienților cu boli cronice, eu așa indic. Este vorba despre insuficiență renală cronică, insuficiență hepatică cronică…toate trebuie să își facă o evaluare ca să arate că boala cronică respectivă este în stadiul stabil. Dacă este într-o fază de decompensare, atunci medicul specialist trebuie să intervină, să o compenseze, după care categoric pacienții trebuie vaccinați”, a explicat medicul Carmen Dorobăț.

Etapa a doua de vaccinare – care sunt categoriile incluse

Potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, persoanele incluse în etapa a doua sunt împărțite în două grupuri: populația la risc și lucrători care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale.

Din primul grup fac parte: adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Al doilea grup cuprinde mai multe categorii profesionale:

i. Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora;

ii. Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

iii. Personalul din sectorul economic vital:

– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază și anume:panificație, lactate, carne, fructe și legume;

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale:

– Comunicații și anume serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale

Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

Personalul poștal și din servicii de curierat;

Personalul cultelor religioase;

Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-COV 2 cum ar fi:reportaje în unități medicale;

Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Cum se realizează înscrierile pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare

Potrivit autorităților, pentru etapa a doua a procesului de vaccinare înscrierile se pot realiza astfel:

Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale;

Individual, direct pe platforma informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);

Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;

Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;

Prin apelarea call centrelor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Prin direcțiile de asistență sociale de la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *