Garry Kasparov, ex-campion mondial la șah, opozant vehement al lui Putin
Garry Kasparov, ex-campion mondial la șah, opozant vehement al lui Putin

Marele șahist rus Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un interviu pentru Informat.ro.

„Dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu e în mâinile tale, poţi să ajungi ca în Rusia sau China, unde votul tău este irelevant. Aşa că bucură-te sau doar fii mândru că poţi de fapt să schimbi ceva când alegi un nume. Orice nume alegi, este alegerea ta”, a spus Garry Kasparov.

„În 1994, Boris Elţîn, a cărui popularitate a fost la pământ, a devenit foarte impopular, când a pornit războiul din Cecenia şi anturajul său corupt a decis să-l ţină la putere cu orice preţ şi Rusia a plecat într-o direcţie greşită unde problemele puterii nu au mai fost decise de către popor. În acelaşi timp, Ucraina, care a fost foarte aproape de Rusia după orice standard a avut alegeri prezidenţiale şi preşedintele, primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a pierdut alegerile în faţa candidatului pro-rus Leonid Kucima şi a plecat de la putere. Ucraina a experimentat ceva ce Rusia nu a experimentat niciodată după colapsul Uniunii Sovietice, tranziţia paşnică a puterii”, a mai spus Kasparov.

Garry Kasparov se află în aceste zile la București, unde se desfășoară Grand Chess Tour, un turneu internațional de șah pe care el l-a fondat.

Mesaj pentru români și în decembrie 2024

Disidentul rus s-a adresat românilor și înaintea turului II al alegerilor prezidențiale din 2024, scrutin care apoi a fost anulat de către Curtea Constituțională.

Într-un mesaj publicat de pe 6 decembrie, Kasparov le cerea românilor să o voteze pe Elena Lasconi astfe încât să nu ajungă președinte Călin Georgescu, despre care susținea că a beneficiat de susținerea Rusiei.

„Sunt Garry Kasparov și acesta este apelul meu către curajosul popor român: duminică trebuie să-l respingeți pe Călin Georgescu. Acum, dați-mi voie să spun ceva evident – nu sunt român, sunt rus. Ca rus, nu vreau să mă amestec în treburile interne ale României. Dar ca rus este, de asemenea, responsabilitatea mea să denunț și să resping comportamentul criminal al țării mele”, spune Garry Kasparov într-un videoclip transmis presei.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *