george simion

George Simion susține că fostul candidat Călin Georgescu l-a sunat duminică seara, după decizia Biroului Electoral Central de a-i respinge candidatura, ca să-i spună să înceapă să strângă semnături de la susținătorii AUR pentru el. Președintele AUR a spus, miercuri seara, că el își scosese din cap „orice idee de candidatură” și că era alături de Călin Georgescu „total, la milimetru”. Mai mult, a declarat că membrii partidului pe care îl conduce „efectiv s-au rugat” de el să candideze. A evitat însă să spună de ce a susținut până în ultimul moment că nu va candida la scrutinul din luna mai. 

George Simion spune că ideea ca el să candideze la alegerile prezidențiale îi aparține lui Călin Georgescu.

„(…) Eu îmi scosesem din cap orice idee de candidatură, total la milimetru lângă domnul Călin Georgescu. Duminică m-a sunat, după ce s-a întâmplat la BEC, și a spus dați dispoziție să se strângă semnături. Am zis pentru cine? Pentru dumneavoastră! (…)

Rugămintea lui Georgescu a fost să fac acest lucru, m-a luat prin surprindere. Eu îmi scosesem din cap orice posibilă candidatură. Tot spun de trei luni e dreptul domnului Georgescu să ne spună ce facem mai departe. A spus și în mesajul video să participe lumea la strângerea la semnături. Noi ducem lupta asta mai departe ca lideri tineri, așa am convenit, suntem oameni de onoare”, susținut el la Realitatea Plus.

„A fost o discuție pe care noi am avut-o de luni cu domnul Călin Georgescu și am convenit corect, am stabilit de atunci ce avem de corect, românii știu, dar nu puteam să venim, noi ne așteptam ca decizia CCR să fie joi, s-au rugat efectiv colegii mei candidează, candidează, candidează.

Când s-a întâmplat cu BEC-ul, a trebuit să găsim planurile de rezervă. Nu puteam să rămânem descoperiți, să ne batem joc de români. (…) Ce avem de făcut e să revenim la cadrul constituțional, la democrație, la turul doi înapoi. Domnul Georgescu mi-a spus așa nu e vorba de persoană, e vorba de principiu (…).”, a spus George Simion.

Liderul AUR a precizat că a început campania de strângere de semnături pentru candidatura sa și a șefei POT luni, nu mai devreme.

Candidăm împreună și așa dăm șah mat sistemului. Am pus la punct acest plan. (…) Eu am spus adevărul, de luni adun semnături. (…) Nu am o centralizare exactă, sunt cozi în momentul acesta. Și am spus în felul următor nu am strâns semnături fără acordul domnului Georgescu. Vom reuși, sunt convins”, a mai spus George Simion.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *