Gigi Becali
Gigi Becali

Liderul AUR, George Simion arată că partidul său nu îl va susține pe deputatul AUR Gigi Becali în cursa prezidențială. Simion a subliniat că Becali poate să candideze dacă dorește, dar el ar prefera să nu o facă.

„Categoric nu îl susținem pe nea Gigi. Nea Gigi este un om care a mai candidat la președinția României și a avut rezultatele pe care le-a avut. Nu cred într-un viitor politic de președinte a lui Gigi Becali”, a afirmat Simion, conform B1TV.

Când a fost întrebat dacă Becali ar trebui să părăsească AUR dacă decide să candideze, Simion a răspuns că „AUR este un brand. Gigi Becali este un brand. N-a venit Gigi Becali ca membru AUR. A venit pe persoană fizică, cu brandul lui, și nea Gigi poate să plece oricând vrea, pentru că își ia brandul propriu. Nici nu cred că are adeziune la partid.”

Simion a reiterat că decizia de a candida sau nu este strict alegerea lui Becali: „Este opțiunea lui. Eu aș prefera să nu candideze, dar este opțiunea lui ce face.”

Contextul candidaturii lui Gigi Becali

Gigi Becali a anunțat recent că va candida independent la alegerile prezidențiale, fără susținerea AUR, dar fără a se retrage din partid. El a menționat că nu vrea să slăbească AUR, care ar putea pierde 3-4 procente dacă el s-ar retrage.

În același timp, George Simion a reconfirmat sprijinul AUR pentru candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, subliniind că Georgescu este cel mai bun candidat pentru a reprezenta interesele partidului și ale României.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *