Fostul candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, a anunțat într-o declarație de presă că va contesta la Curtea Constituțională a României rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial.
„Vreau să vă anunț că așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electorală și alegerile au fost anulate printr-o decizie CCR nejustificată, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituțională alegerea lui Nicușor Dan, din exact aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile din decembrie. Nu pentru a fi președinte m-am înscris la sfârșitul lunii martie în această competiție, ci pentru a restabili dreptatea”, a declarat George Simion într-o transmisiune în direct pe rețelele de socializare.
Simion despre cei care nu l-au votat: „o să regrete”
Liderul AUR a transmis de asemenea celor peste șase sute de milioane de români care l-au votat pe Nicușor Dan că vor „regreta”.
„Toți cei care s-au situat de partea contracandidatului meu cu bună știință, din ticăloșie, pentru bani sau din alte motive, o să regrete. Nu vor fi pedepsiți de noi, ci timpul și Dumnezeu le va aranja pe toate ”, a declarat fostul candidat la alegeri.
George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că a fost susținut de „sistem” și că procesul electoral ar fi fost manipulat. Acesta afirmă că voturile moldovenilor ar fi fost cumpărate și că persoane decedate ar fi votat în al doilea tur al alegerilor. Momentan nu au fost făcute publice dovezi în acest sens.
„Cumpărare de voturi, 100 de milioane de euro alocați în Republica Moldova pentru turism electoral și cumpărarea voinței basarabenilor, diabolizați pe nedrept în ultima săptămână. Au folosit resurse administrative ale unui alt stat să anuleze alegeri, persoane decedate au votat în 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11,5 milioane de români au fost la vot. Cifrele au fost corecte în ceea ce privește voturile numărate în dreptul meu”, a explicat Simion.