Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

Coaliția de guvernare a dat semnalul verde pentru o serie de tăieri bugetare în cheltuielile de personal ale statului. Începând din 2025, acestea vor fi reduse cu 5%, cu excepția sectorului sănătății, educației, Apărării Naționale (MApN) și Afacerilor Interne (MAI).

Printre instituțiile care vor înregistra  reduceri semnificative reduceri se numără Administrația Prezidențială, care va avea un buget cu 10% mai mic, și Camera Deputaților, unde cheltuielile vor scădea cu 9%. Senatul nu scapă nici el de ajustări, fiind afectat de o reducere de 5%, transmite B1TV.

Reorganizarea în domeniul sportului și tineretului

În paralel, guvernul a decis reorganizarea unor structuri din domeniul sportului și tineretului. Direcțiile județene de tineret și sport vor fi transferate consiliilor județene începând cu 1 iulie. De asemenea, cluburile sportive care funcționează sub egida Autorității Naționale pentru Sport (ANS) vor fi preluate de orașele în care își au sediul. În cazul în care acestea refuză preluarea, cluburile vor fi desființate.

Proiectul de buget, pe masa Guvernului

Proiectul de buget va fi supus dezbaterii în cadrul ședinței de Guvern programate pentru vineri. Înainte de aceasta, membrii Coaliției se vor întâlni miercuri pentru discuții finale și eventuale ajustări.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *