Un episod palpitant al podcastului Legende Urbane cu Mihai Belu a avut ca protagonist un spion adevărat. Ion Cioflan, fost ofițer de afaceri externe și afacerist post revoluționar, a dezvăluit mecanismele din spatele sistemului de spionaj din perioada comunistă.

Ion Cioflan l-a dus pe Petre Țuțea la Ceaușescu

Ca apropiat al regimului, Cioflan avea puterea de a stabili întâlniri între persoane de interes și dictator. Spionul povestește cum a aranjat o întâlnire chiar pentru Petre Țuțea: ,,Eu l-am dus până acolo. Și el, când l-a văzut, s-a ridicat de la scaun, a venit așa, s-au întâlnit, au dat mâna. […] Și l-a luat lângă birou, și l-a așezat, și au început să vorbească.” a povestit Cioflan la Legende Urbane.

Reacția gânditorului în urma acestei întâlniri este marcată de emoție și admirație față de patriotismul de care dădea dovadă Ceaușescu. În același timp, s-a arătat dezolat de lipsa de încredere a poporului: „Bă, băiete! N-am văzut așa ceva! Doamne, ajută-mă, Doamne, să mai trăiesc! Ăsta este trimis de Dumnezeu pentru țara asta. Dar are un popor prost, prost rău! […] Bă, nu știe să-l urmeze!” susține spionul.

Ion Rațiu față în față cu dictatorul

O altă întâlnire aranjată de Ion Cioflan a fost, în mod surprinzător, cea dintre Ion Rațiu și Nicolae Ceaușescu. Cei doi au petrecut mult timp împreună, tovarășul chiar l-a invitat și la masă. Marele om politic a fost mișcat de patriotismul dictatorului conform spuselor ofițerului de informații.

„Rațiu a venit aici, l-am adus la Ceaușescu. Și vreau să spun, de la 40 de minute, cât i s-a fixat, Ceaușescu a stat cu el vreo șase ore. Au și mâncat împreună în CC. […] Și a ieșit și a zis așa: Doamne, țara asta nu va mai avea un asemenea patriot niciodată în istorie” i-a povestit Ion Cioflan lui Mihai Belu.

Vizita despre care vorbește Cioflan nu apare în documentele oficiale, iar în memoriile lui Ion Rațiu se face o referire la faptul că acesta ar fi intenționat să viziteze România, dar nu a fost lăsat de serviciile de spionaj britanice.

Pleșiță l-a tuns pe Goma cu briceagul

O altă poveste șocantă relatată în cadrul podcastului a fost cea în care generalul de securitate Nicolae Pleșiță l-a tuns pe disidentul Paul Goma cu un briceag. Cruzimea povestirii rămâne justificată de dorința fostului șef al Direcției de Informații Externe de a se impune în fața Ceaușescu:

„Cu un al dracu’ de briceag voia să-i taie părul lui Goma. […] Generalul Pleșiță! Că da, că vezi, Doamne, el trebuia să-i spună lui tovarășul cât de tare e el, cât de al dracu’ e ce i-a făcut el lui Goma” explică Cioflan.

Într-o emisiune la Dan Diaconescu, generalul Pleșiță admitea faptul că l-a bătut pe disidentul Paul Goma. „L-am luat de barba si am dat si cu stanga, si cu dreapta! Nu-mi pare rau, pentru ca banditul asta a facut mult rau Romaniei” recunoștea cu seninătate Pleșiță în 2005.

Ceaușescu voia un șaman din Tibet

Un alt episod necunoscut relevat de Ion Cioflan se referă la o misiune secretă în care a fost trimis chiar de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Spionul trebuia să-i aducă acestuia un șaman din Tibet! Motivul pentru care a avut loc această misiune e uimitor: firea curioasă a dictatorului.

,,Am fost trimis ca să aduc pe cineva, un medic, un șaman pentru Ceaușescu. Că era foarte curios, mai mult de asta. Eu nu am putut, ăla n-a vrut să vină, n-am putut să-mi iau responsabilitatea, e prea mare, și i-am spus: știți ar fi bine să nu, că ne facem de râs” a relatat Cioflan.

A vrut să cumpere Petromidia după Revoluție

Ion Cioflan s-a implicat destul de repede în afaceri după evenimentele din Decembrie 1989. El a încercat să-i aducă în România pe japonezii de la Honda. Afacerea urmărea tipare necunoscute publicului din țara care încă era departe de democrație. Cioflan avea nevoie de niște motoare fabricate de Honda în România pentru piața din Belgia.

Fostul spion a încercat să cumpere rafinăria Petromidia, dar a fost surclasat la licitație de Dinu Patriciu. Spionul vorbește cu nostalgie despre industria petrochimică din România care s-a volatilizat în 35 de ani de capitalism. Rafinăriile Arpechim și Petrobrazi au fost desființate după privatizarea Petrom. Petromidia a ajuns la kazahii de la Kai Munai via Dinu Patriciu, iar Oltchim a intrat în faliment după mai multe tentative de privatizare eșuate.

,,Am dat 739 de milioane de dolari, am pus cecul pe masă, în numele României. Pe Standard Oil îi interesa să aibă o unitate de producție aici. […] Când am pus cecul pe masă, am fost chemat și mi s-a spus așa: avem un interes major, dați-vă de o parte și vă dăm tot ce vreți din economia națională, orice pe un leu!” a istorisit Cioflan.

Pentru mai multe povești fascinante din viața de spion a lui Ion Cioflan, vă invităm să urmăriți episodul în întregime pe canalul de YouTube al podcastului Legende Urbane.

CONFESIUNILE UNUI SPION VERITABIL, ION CIOFLAN LA LEGENDE URBANE

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *