Kaja Kallas, reprezentanta diplomației europene, a declarat că Rusia și-a perfecționat metodele de influență electorală, utilizând noile tehnologii pentru a interveni în procesele democratice. Oficialul a subliniat că astfel de practici au fost observate și în România, dar și în alte țări europene.
„Văd exemplele din România, dar și din alte părți, în care [rușii] au încălcat codul cu privire la modul de a influența alegerile” a declarat Kaja kallas, vorbind marți seară la evenimentul P28 organizat de Politico, transmite B1TV.
Ea a evidențiat că evoluția tehnologiilor digitale și a platformelor online pune democrațiile într-o poziție vulnerabilă, subminând încrederea în procesele electorale.
„Democrația se bazează pe încredere, iar dacă nu mai poți avea încredere în alegeri, atunci cum poți avea încredere în rezultat?” a adăugat șefa diplomației UE.
Kaja Kallas a subliniat că metodele convenționale de evaluare a corectitudinii alegerilor nu mai sunt suficiente pentru a contracara amenințările actuale.
„Cred că ar trebui să le luăm foarte în serios,” a concluzionat aceasta.
În paralel, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a atras atenția asupra intensificării acțiunilor de dezinformare în mediul online, în special pe platforma TikTok.
„Ministerul Apărării Naționale semnalează noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok. De această dată sunt vizate frontierele României și infrastructura portuară,” a informat MApN într-o postare publicată duminică pe Facebook.