Cântăreaţa Lidia Buble a primit un an de închisoare, pedeapsă cu suspendare, pentru că dat șpagă unor polițiști de la rutieră. Artista voia să scape de o amendă pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Lidia Buble a fost condamnată definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la un an închisoare cu suspendare, pentru că a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.
Magistrații au menţinut pedeapsa aplicată de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2022.
Potrivit deciziei instanţei, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani, transmite B1TV.
În plus, potrivit deciziei instanței, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.
În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile.
În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.
Nu s-ar fi aflat niciodată, dacă Lidia Buble nu ar fi vorbit la telefon cu „un prieten” când a fost oprită de Poliție, și care i-a spus să dea șpaga. Numai că bărbatul avea telefonul ascultat în alt dosar penal.