Ludovic Orban insistă că va demisiona de la conducerea Camerei Deputaților dacă va pierde bătălia pentru fotoliul de președinte al partidului, și îi sugerează din nou, contracandidatului său, Florin Cîțu, să facă la fel.
„Este atitudinea firească. Asta se va întâmpla, dar nu voi pierde, voi câștiga. Declarația am dat-o pentru că așa e corect. Un om care pierde o competiție internă nu mai poate să gireze o funcție cum e funcția de premier sau funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru că nu îl mai ascultă nimeni. Dacă propriul partid nu te validează într-o competiție electorală este foarte greu să te asculte alții, parteneri, parlamentari, electoratul, cetățenii României. Nu știu ce va face domnul Cîțu”, a declarat Ludovic Orban, potrivit B1TV.
Este o „o chestiune de onoare” ca după pierderea alegerilor să-ți dai demisia, crede Ludovic Orban.
Ludovic Orban insistă că va demisiona. Ludovic Orban a fost întrebat dacă Florin Cîțu rămâne premier în cazul în care pierde alegerile din PNL, într-un interviu la Digi24. „Asta o vor hotărî forurile statutare ale Partidului Național Liberal” a răspuns Orban.
„E o chestiune de onoare. Eu, dacă pierd alegerile… eu îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a adăugat liderul PNL.
Ludovic Orban a sugerat că, la rândul său, Florin Cîțu ar trebui să fie pregătită să demisioneze din funcția de premier dacă pierde competiția din PNL.
„E o chestiune de legitate democratică. Dacă un premier care candidează la funcția de președinte al Partidului Național Liberal pierde competiția, ce autoritate și ce legitimitate mai are să exercite funcția respectivă în condițiile în care partidul nu îl mai sprijină? Cine îl mai ascultă? Vă spun sincer, e o chestiune de legitate într-o democrație. Un om ca să poată să exercite o funcție de o asemenea importanță în stat trebuie să aibă legitimitate, trebuie să aibă o autoritate. Păi tu, dacă pierzi în interiorul propriului tău partid, care te-a susținut pentru poziția de prim-ministru…”, punctat Ludovic Orban.