Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, în cadrul emisiunii „Ai aflat!” de la Gândul, că ar fi vrut să fie lăsat să candideze la alegerile prezidențiale și Călin Georgescu. El a susținut că sunt doi candidați care acum îl copiază „non-stop” pe Georgescu, scrie Agerpres.
Liderul PSD a spus că a urmărit aparițiile lui Călin Georgescu și că acesta „credea în ceea ce spunea”, însă acum este copiat de alți doi candidați și „niciunul nu crede în ceea ce spune”.
„Sunt două copii acum ale lui Călin Georgescu. Copiază non-stop. Sunt doi candidați care se bat acolo pe voturile lui Călin Georgescu. Mi-aș fi dorit să candideze Călin Georgescu. Să știți că l-am urmărit în apariții și pe TikTok. M-am uitat, era unul dintre candidații la funcția de președinte și nu mi-e indiferent cine e președintele României. Credea în ceea ce spunea. Uitați-vă la copy-paste-uri și veți vedea că niciunul nu crede în ceea ce spune. Originalul chiar era original și chiar copiile sunt copii”, a declarat Ciolacu.
Liderul PSD a subliniat că nu vrea să comenteze decizia CCR referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, dar că instituțiile îndreptățite trebuie „să facă lumină”.
„Sunt mai multe elemente și penale și anumite influențe. Am văzut și comunicatul CSAT. Haideți să lăsăm pe cei îndreptățiți să facă lumină. Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic, fiindcă foarte rar se anulează niște alegeri. Foarte rar se interzice cuiva să candideze. Normal că există o dezbatere o publică. Sunt niște instituții ale statului, și-au asumat și trebuie să dea anumite explicații”, a spus premierul.
El a adăugat și că fostul președinte Klaus Iohannis ar fi trebuit să ofere explicații privind situația lui Călin Georgescu, pentru că atunci era șeful CSAT și „are cele mai multe informații”.
„Eu am spus că pe mine nu mă interesează și eu nu vreau renumărarea. Acela e votul exprimat și cu asta am încheiat. Doar să se afle adevărul total”, a declarat Marcel Ciolacu.
Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost invalidată pe 9 martie de către BEC, cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă”. Biroul Electoral Central și-a motivat decizia susținând că a ţinut cont de aspectele „deja tranşate” de Curtea Constituțională, iar persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.