marius budai raspuns profesori greva generala 22 mai 2023 834681

Marius Budăi a anunțat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, ce se va întâmpla cu pensiile românilor în perioada următoare și când vor fi majorate.

”De fiecare dată când noi, PSD, am fost la guvernare, fie singur, fie într-o formă de coaliție, de veniturile românilor s-a vorbit doar pe plus, nicidecum de înghețări sau de minus, ferească Dumnezeu, niciodată.

Și atunci am spus foarte clar că avem două principii de bază pe noua lege a sistemului public de pensie și anume rezolvarea inechităților care vine cu un prim plus pentru acele persoane care din cauza ieșirii la momente diferite la pensie, au cuantumuri diferite și după care să avem un sistem sustenabil de majorare a pensiilor, cu susținerea clară și cu tema clară pe care am primit-o de la Marcel Ciolacu, ca atunci când merg la Comisia Europeană să susțin foarte clar, și de asta am și susținut eliminarea acestui procent, că pensiile în România încă sunt mici și avem foarte mult de lucru aici.

Majorarea pensiilor este o țintă a noastră în programul de guvernare și repet, așa cum a fost când am fost de fiecare dată la guvernare, așa am făcut și așa vom face și de acum încolo!”, a explicat ministrul.

Cu toate acestea, el susține că majorările se vor vedea în cea mai scurtă vreme.

”Odată cu noua lege a pensiilor se vor vedea și viitoarele majorări. Trebuie să știe părinții și bunicii noștri că sunt un pilon extrem de important pentru noi ca și gândire social-democrată și vom continua măsurile până la final de an și ne gândim și la măsuri pe anul următor”, a spus el.

Potrivit ministrului, legea pensiilor va fi aprobată în următoarele luni.

”La începutul sesiunii următoare va fi depusă în Parlament pentru dezbatere. Și până la finalul anului o vom avea aprobată”, promite Marius Budăi.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *