ministrul muncii
ministrul muncii

Ministrul Muncii a declarat, joi, în direct la România TV, că pensiile, alocaţia copiilor şi salariul minim vor creşte din ianuarie 2022, chiar dacă USR a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională legea bugetului.

„Să stea lumea liniştită că PSD nu e USR şi PSD nu îi vrea pe cetăţenii români săraci. Astăzi s-a probat bugetul în Parlament şi urmează promulgarea. Dacă mai era nevoie de încă o dovadă în plus, după acel procent de 9,4% din PIB în care au inclus şi pensiile plătite în baza unor legi speciale, mai avem încă una acum când vor să atace la CCR bugetul. O să-i dezamăgesc pe USR-işti! În schimb, am să-i bucur pe restul cetăţenilor, pe părinţii şi bunicii noştri. Avem soluţii, aşa cum am scris în programul de guvernare”, spune ministrul Muncii, Marius Budăi.

„De la 1 ianuarie toate acele majorări de salariu minim, alocaţii, pensii, acel ajutor financiar, dar şi indemnizaţia a 13-a pentru persoanele cu dizabilităţi vor fi plătite în cuantumul prevăzut în OUG. Vor fi majorate. Să stea linitiţi cetăţenii. Le transmit în prag de sărbători să nu se panicheze din această cauză, chiar dacă USR va face acest atac josnic la CCR, noi vom găsi soluţii şi avem deja soluţii să rezolvăm problema. Pensiile vor fi plătite în cuantum majorat”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, în direct la România TV.

Întrebat ce soluţii au guvernanţii dacă CCR va decide că legea bugetului este neconstituţională, ministrul Muncii a explicat că a prevăzut şi acest aspect deoarece există soluţii legale.

„În legea finanţelor publice este o prevedere care spune că atunci când introduci politici noi de acest gen, de majorare de pensii, salarii, de salariu minim, (…) sunt politici noi. Legea permite şi avem soluţii. Am prevăzut acest aspect”, a mai spus Budăi.

Întrebat dacă se aşteaptă ca USR să atace şi alte acte normative la CCR, ministrul Muncii a reacţionat:

„Mă aştept să văd ce am văzut şi până acum. O nepăsare totală din partea USR pentru cetăţenii României. Numai manipulări şi nimic concret. Aceste atacuri, dacă vor fi, cu siguranţă vom găsi soluţii”, a explicat ministrul Muncii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *