Mircea Geoană a dezvăluit într-un interviu recent că se apropie de o decizie cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din România, care au loc în septembrie. El a precizat, însă, că trebuie să-și îndeplinească întâi atribuțiile la NATO până la capăt.

Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, a subliniat că este „extrem de măgulit, de flatat” să vadă în sondaje că este pe primul loc în preferințele electoratului, dar a adăugat că a candida la președinție nu este o decizie ușoară. El a descris-o ca o decizie importantă și masivă, care implică o mare responsabilitate.

O decizie finală încă nu am luat-o și este evident faptul că trebuie să-mi fac datoria la NATO până în ultima zi de mandat.

Este un lucru evident, obligatoriu, și care face parte din etica mea profesională și din obligațiile mele de lider politic român și la nivelul NATO.

Dar văzând ce se întâmplă în țară și în afara țării, sunt tot mai aproape de o decizie. Asta nu înseamnă că facem aici, la Washington, un anunț. Nu este cazul.

Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile locale din România. Mai sunt două-trei luni până la summit-ul de la Washington și îmi doresc foarte, foarte mult să contribui și pentru asta sunt în vizită, în America, la un summit de succes, ca după aceea, evident, vom vedea ce ne rezervă viitorul și ceea ce avem de făcut”, a declarat Mircea Geoană într-o emisiune, citat de B1TV.

Actualul mandat al lui Geoană la NATO se va încheia după summit, ceea ce ar putea fi un indicator al faptului că va face o declarație publică cu privire la candidatura sa la președinție în curând după summit.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *