Nicolae Ciucă a declarat, în timpul dezbaterii electorale de la Antena 3 CNN, moderată de Mihai Gâdea, că a fost membru al Partidului Comunist Român din 1986 până în 1989, când s-a desființat. De asemenea, a mai povestit ce a făcut în timpul Revoluției din 1989.
Întrebat ce „misiuni specifice a făcut în decembrie 1989”, Nicolae Ciucă a răspuns că „a fost ofițer în cadrul Batalionului 131 Cercetare Craiova”.
„În dimineața în care Ceaușescu a părăsit Palatul CC, am fost în dispozitiv de pază la căminul militar din Craiova care era în construcție. Când a părăsit cu elicopterul, am fost retrași în cazarmă, apoi la banca de dezvoltare, după care am revenit în cazarmă și nu am mai părăsit-o. În stradă nu am fost deloc”, a mai spus el.
De asemenea, a adăugat că „și-a cerut scuze, ca ministru al Apărării, pentru ce s-a întâmplat greșit din partea Armatei la Revoluție”.
„Eram ministrul Apărării și am făcut-o în numele instituției”, a mai afirmat Ciucă.
Întrebat cât timp a fost membru al Partidului Comunist Român, candidatul PNL la prezidențiale a răspuns că din 1986 până în 1989, „când s-a desființat”, dar „că nu a fost niciodată comunist” și că „înainte de 1989, fiecare ofițer al Armatei era membru al partidului”.