Nicușor Dan, noul președinte ales al României, a celebrat victoria electorală printr-o baie de mulțime în centrul Capitalei și un discurs emoționant adresat susținătorilor săi, după ce rezultatele au indicat înfrângerea contracandidatului său, George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale.
“E victoria voastră, să știți! E victoria a mii și mii de oameni care au făcut campanie zilele astea, care au crezut că România poate să se schimbe în direcția corectă,” a declarat Nicușor Dan, recunoscând efortul colectiv din spatele succesului electoral, transmite B1TV.
Președintele ales a subliniat importanța mobilizării civice din timpul campaniei: “Nu uitați niciodată forța de care ați dat dovadă săptămânile astea, pentru că o să avem împreună lucruri de traversat, dar ce ați făcut voi ca societate săptămânile astea a fost extraordinar. Ați făcut campanie, ați vorbit cu apropiații voștri, v-ați confruntat uneori cu valuri de ură și ați avut curajul să mergeți înainte, e victoria voastră!”.
În discursul său, Nicușor Dan a vorbit despre începutul unei noi etape pentru țară și a făcut apel la implicarea activă a cetățenilor: “România începe, începând de mâine, o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră, are nevoie de specialiști care să se implice în diferite politici publice, are nevoie de oameni care să se implice în societatea civilă, are nevoie de oameni noi în politică.”
Un moment important al discursului a fost mesajul de reconciliere adresat alegătorilor care au optat pentru alt candidat: “Întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opțiune azi, pentru cei care au avut o altă opțiune în turul întâi. Avem de construit o Românie împreună, indiferent de opțiunile politice.”
Noul președinte a făcut referire și la românii din afara granițelor: “Avem de construit o Românie împreună cu românii din România, avem de construit o Românie împreună cu românii din diaspora, avem de construit o Românie împreună cu românii din Basarabia și din celelalte teritorii din jurul României.”
“Să continuăm să credem în România, și de mâine, la muncă!” a încheiat noul președinte.