Întreținerea aproape se va dubla pentru bucureșteni din această iarnă

Nicușor Dan nu vede cu ochi buni un candidat comun PSD și PNL pentru Capitală. Actualul primar general spune că decizia așteptată de la cele două partide vine prea târziu și ar fi „neserioasă”. El a precizat și că sondajele îl plasează ca favorit.

„Ce e important e că noi avem un primar în funcţie care în sondaje are 30-35 la sută, 36 în ultimul pe care l-am văzut, avem un partid, PSD, care are 30-35%, avem alegeri într-un tur.
În alegerile într-un tur oamenii votează util şi asta o să fie meciul, asta este predicţia mea”, a declarat Nicuşor Dan, duminică seară, la B1 TV, citat de News.ro. Edilul Capitalei a subliniat că în anul 2020 a fost votat de electoratul de dreapta împotriva a 12 ani de administraţie PSD. „În 2020, am fost votat de un întreg public de dreapta împotriva a 12 ani de administraţie PSD în Bucureşti. Pe oamenii ăia îi invit să îmi evalueze activitatea şi din nou să voteze în meciul ăsta dreapta versus PSD”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat despre posibilul contracandidat din partea PNL şi PSD, Nicuşor Dan a precizat că este neserios ca cineva să facă un proiect pentru Capitală, în doar trei luni. „E neserios să faci un proiect pentru Bucureşti în trei luni sau în două luni, cât o să mai fie din momentul în care va fi anunţat”, a menţionat edilul. Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat că partidul nu a stabilit deocamdată candidatul pentru Primăria Generală a Capitalei, spunând că „a rămas suficient timp”. Ciucă precizează că PNL şi PSD derulează, în această perioadă, sondaje de opinie care să stabilească posibilii candidaţi care „să se alinieze la aşteptările cetăţenilor”. Biroul permanent al PSD Bucuresti a decis, în unanimitate, să susţină candidatura Gabrielei Firea pentru funcţia de primar al Capitalei. Oficial, decizia celor două partide este de a candida pe liste separate la alegerile locale, dar există numeroase discuţii despre un candidat comun la Primăria Bucureşti.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *