Nicușor dan, primarul Capitalei
Nicușor dan, primarul Capitalei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul General privind trei nereguli găsite la campania electorală a lui Nicușor Dan. Printre ele se numără, potrivit raportului AEP obținut de HotNews, și faptul că Nicușor Dan a obținut donații în valoare de peste 3 milioane de lei (în jur de 650.000 de euro), pe care nu le-a declarat.

  • HotNews a cerut o reacție din partea echipei de comunicare a lui Nicușor Dan privind acuzațiile aduse de AEP, însă, până la publicarea articolului, nu am primit răspuns.

Controlul AEP a fost efectuat în perioada 4-24 aprilie, arată documentul obținut de HotNews. Potrivit AEP, au fost găsite trei nereguli.

1. Bani din donații nedeclarați

Potrivit AEP, Nicușor Dan nu a declarat 3.263.790 de lei adunați prin intermediul platformei „Stripe”.

„Deși donațiile anterior menționate au fost colectate cu un scop clar și anume de a sprijini financiar campania electorală a candidatului independent Dan Nicușor-Daniel, aceste donații până în momentul de față nu au fost declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, existând suspiciuni rezonabile că aceste sume au fost utilizate din alte conturi bancare decât cel notificat la Autoritatea Electorală Permanentă pentru finanțarea campaniei electorale din diaspora a domnului Dan Nicușor-Daniel”, se arată în document.

Pentru acest lucru, Nicușor Dan poate fi sancționat cu avertisment sau amendă între 15.000 și 50.000 de lei și riscă să îi fie confiscată toată suma.

2. A folosit mașina Primăriei pentru a merge la evenimente din campanie

A doua neregulă găsită de AEP, conform raportului trimis și la Parchetul General, Nicușor Dan a folosit mașina de serviciu a primăriei pentru deplasări cu scop electoral, în 11 aprilie, lucru interzis de lege.

De altfel, Nicușor Dan a recunoscut public, într-o conferință de presă din 16 aprilie, că a făcut acest lucru.

„Sunt primarul Bucureștiului și trebuie să mă duc la o dezbatere la o televiziune 19, la 20. Credeți că, plecând din biroul de primar, ar trebui să merg cu mașina primăriei sau să mă duc acasă și cu mașina personală să mă duc la dezbatere? V-am dat răspunsul. Sunt primar, mașina primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă la o dezbatere”, a spus el atunci.

AEP susține că, de fapt, primarul făcând asta a încălcat Legea 334/2006: „Campania electorală a acestuia a fost finanțată din fonduri provenite de la o instituție publică”, se arată în raportul întocmit de AEP.

Pentru această faptă, Nicușor Dan poate fi sancționat cu avertisment sau amendă de la 10.000 la 25.000 de lei, conform AEP.

3. Banner neautorizat

Nicușor Dan este acuzat și că a amplasat bannere neautorizate, la sediul de campanie de pe Bulevardul Regina Elisabeta, numărul 38. Fapta poate fi sancționată cu avertisement sau amendă de la 10.000 la 25.000 de lei, conform documentului:

  • „Am constatat că domnul Dan Nicușor-Daniel, candidat independent a utilizat materiale de propagandă electorală altele decât tipurile de materiale prevăzute de legislația electorală în vigoare, astfel în data de 05.04.2025 ora 16.47 pe geamurile hotelului Cișmigiu, situat pe bld. Regina Elisabeta, nr. 38, sector 5, municipiul București se regăseau bannere (colante) ce aveau inscripționat sloganul “Om onest!”, iar pe fundal se regăsea imaginea domnului Dan Nicușor-Daniel. Precizăm că data începerii campaniei electorale a fost 04.04.2025, rezultând astfel, că acest material a fost utilizat în perioada campaniei electorale”, conform documentului.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *