Nicușor Dan, candidat la prezidențiale
Nicușor Dan, candidat la prezidențiale

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, este convins că se luptă cu Crin Antonescu pentru un loc în turul al doilea al scrutinului prezidențial.

Actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că toate sondajele îl plasează pe George Simion la 35%, un scor pe care îl consideră foarte mare.

„În momentul acesta, dacă alegerile vor fi azi sau mâine, ar intra în turul doi un candidat izolaționist, George Simion, și un candidat pro-occidental, eu sau Crin Antonescu.

Toate sondajele îl dau pe George Simion în jur de 35%, ceea ce este, în opinia mea, mult. Ne aducem aminte că noi am fost uluiți când Călin Georgescu a avut 22-23%, dar a contribuit mult anularea alegerilor, faptul că toți oamenii care îl susțin pe George Simion sunt convinși că anularea alegerilor a fost un act nedemocratic, deși între timp au apărut dovezi. Ceea ce nu știam acum 3-4 săptămâni acum știm că au fost făcute plăți pentru această campanie de către Peșchir. Lucrurile se clarifică”*, a declarat Nicușor Dan într-o emisiune B1TV.

Îngrijorări privind neregulile electorale

Pe de altă parte, candidatul independent a subliniat că românii nu au nicio garanție din partea instituțiilor că neregulile din prima rundă a alegerilor prezidențiale, anulată de Curtea Constituțională, nu se vor repeta în scrutinul din luna mai.

„Am pus întrebarea asta mai multor oficiali, am speranța că va fi așa, dar garanția în momentul acesta nu e, pentru că noi nu avem lămurite mecanismele prin care Călin Georgescu a reușit să amplifice așa de mult campania. Atunci, dacă nu știm exact… Vreau să spun noi, ca opinie publică. Poate că sunt autorități care știu și nu ne spun nouă lucrul ăsta și doar ne dau asigurări că lucrurile vor fi bine la alegerile din mai. Ce am primit eu ca răspuns a fost să stau liniștit pentru că autoritățile își vor face treaba de data asta”, a precizat Nicușor Dan.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *