Președintele ales Nicușor Dan a fost surprins, luni dimineață, în timp ce își ducea fiica la școală. În timpul dezbaterilor electorale, el a povestit că este un obicei la care nu ar vrea să renunțe dacă va câștiga președinția.
În prima zi după ce a fost ales președintele României, Nicușor Dan a fost fotografiat pe stradă, de mână cu fiica sa. Imaginea a devenit rapid virală pe rețelele de socializare.
„O să negociez cu SPP”
Săptămâna trecută la Știrile ProTV, Nicușor Dan a declarat că își dorește ca fiica și fiul lui „să nu vadă diferența că, în fine, tatăl lor are o funcție publică și să știe că viața lor depinde de ce fac ei, de efortul pe care ei îl fac”.
El a povestit că deși era primarul general al Capitalei, își duce fiica la școală în fiecare dimineață. Întrebat atunci cum o să facă acest lucru dacă va fi președinte, el a adăugat: „O să negociem lucrul ăsta. O să negociez cu SPP. Adică îmi doresc ca copiii mei să nu vadă diferența”.
Partenera lui, Mirabela Grădinaru, a susținut, într-un interviu la Totul despre Mame, că are nevoie ca „ai noștri copii să crească într-o familie normală. Normalitate înseamnă că, da, avem obiectivele noastre, sunt anumite lucruri pe care noi le facem, dar nu renunțăm la responsabilitatea pe care o avem, pe care ne-am asumat-o”.