Deputata USR Oana Țoiu a lansat o critică aspră la adresa conducerii Senatului României, în special a președintelui Nicolae Ciucă, pentru incapacitatea de a gestiona comportamentul controversat al senatoarei Diana Șoșoacă. Comparația a fost făcută în lumina incidentului recent din Parlamentul European, unde Șoșoacă a fost evacuată rapid pentru comportament necorespunzător.

Cum a fost posibil ca dl Ciucă, ca președinte al Senatului, să nu poată niciodată s-o oprească pe dna Șoșoacă, când are aceleași reguli, aceleași principii de respect democratic, și dnei Metsola i-a luat 10 minute să restabilească respectul pentru instituția pe care o conduce?” a spus Oana Țoiu într-o emisiune B1TV.

Țoiu a subliniat contrastul dintre acțiunea promptă a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, și aparenta inacțiune a lui Ciucă, fost general în armată, în fața comportamentului repetat al Dianei Șoșoacă în Senatul României.

Deputata USR a abordat și impactul asupra imaginii României: „Nu cred că electoratul Dianei Șoșoacă se simte dezamăgit, cred că se simte reprezentat și reprezentat într-un fel care pentru noi e de neînțeles și inacceptabil pentru imaginea României pe plan internațional.”

Oana Țoiu a subliniat importanța participării la vot, sugerând că prezența scăzută la alegerile europarlamentare poate duce la reprezentare inadecvată:

E foarte important să alegi politicieni imperfecți, dar care sunt, totuși, mai aproape de valorile pe care vrei să le reprezinți mai departe.”

Constantinescu Gabriel

Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții....

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *