Alianța pentru Patrie, partidul lui Liviu Dragnea, anunță într-un comunicat de presă că l-a racolat pe deputatul Francisc Tobă, care va deveni coordonatorul departamentului de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Cine este Francisc Tobă
Născut în 1953, Francisc Tobă a absolvit Academia Militară Tehnică din Bucureşti, unde a devenit „specialist în armament şi rachete” şi a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992. Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Membrii AUR au cerut invalidarea mandatului de deputat al fostului colonel, după ce le-a fost semnalat faptul că atât Francisc Tobă, cât şi Nicolae Roman ar fi fost implicaţi în reprimarea Revoluţiei.
Ziarul de Iași a scris, în 15 septembre 1999, că Francisc Tobă (lt.col. (r)) era acuzat și trimis în judecată pentru reprimarea manifestanților sibieni precum și de uciderea sau rănirea unor ofițeri ai Ministerului de Interne și ai Securității. Tobă urma să fie judecat pentru tentativă la omor deosebit de grav și complicitate la tratamente neomenoase.
Ziarul de Iași, citat de G4MEDIA, a scris, în 15 septembre 1999, că Francisc Tobă (lt.col. (r)) era acuzat și trimis în judecată pentru reprimarea manifestanților sibieni precum și de uciderea sau rănirea unor ofițeri ai Ministerului de Interne și ai Securității. Tobă urma să fie judecat pentru tentativă la omor deosebit de grav și complicitate la tratamente neomenoase.