paul romania lambrino arestat preventiv prins malta 899957 jpg

Instanța din Malta a decis arestarea preventivă a lui Paul Lambrino, după ce acesta a fost reținut de autoritățile locale. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a făcut anunțul și a dat mai multe detalii în acest caz.

„Instanța din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai.”, a anunțat Alina Gorghiu.

„Din informațiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată.

După cum știți, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.

Ministerul Justiției va continua demersurile și va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român.

Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului.”, a mai transmis aceasta.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *