Paul de România, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost prins la Paris.
Anunțul a fost făcut luni de către ministrul de Interne, Lucian Bode.
„Ca urmare a activităților de cooperare între Poliția română și cea franceză, Prințul Paul al României a fost depistat și retinut la Paris. În continuare se defășoară acte procedurale în vederea aducerii acestuia în țară”, a spus Bode, citat de Hotnews.
În 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat sentința definitivă în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare.
Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul de România. Prejudiciul în acest dosar depășește 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.
După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el era dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.
În iunie 2019, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe Remus Truică la 4 ani de închisoare, iar pe Paul Philippe al României la 3 ani de închisoare cu suspendare. Alți șapte inculpați din dosar – oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein, Benny Steinmetz, Moshe Agavi, jurnalistul Dan Andronic, avocatul Robert Roșu, Marius Andrei Marcovici, administrator al unei firme şi fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu și Lucian Mateescu – fuseseră achitați.