PNL
PNL o acuză pe Clotilde Armand că a plecat în concediu trei săptămâni

PNL Sector 1 critică decizia primarului Clotilde Armand de a pleca în concediu trei săptămâni în plină stare de alertă și fără să se fi ocupat înainte de situația școlilor sau a burselor pentru elevi. Totodată, membrii liberali au anunțat că nu participă la ședința convocată joi de consilierii PSD pe motiv că pe ordinea de zi propusă nu este justificată urgența unei astfel de ședințe.

„Cu şcolile complet nepregătite, bursele neplătite şi o criză a gunoaielor departe de a se fi încheiat, primarul Clotilde Armand a plecat în concediu trei săptămâni. În plină stare de alertă”, se arată într-un comunicat al PNL Sector 1.

„De partea cealaltă, grupul PSD ar trebui să se abţină de la astfel de iniţiative, după ce ani de zile a girat abuzurile şi incompetenţa administraţiei primarului invizibil. A veni acum pe un cal alb, chipurile, cu aşa-zise comisii şi soluţii la probleme care trenează de ani de zile este doar o dovadă de ipocrizie”, potrivit PNL.

„De aceea, grupul consilierilor liberali de la sectorul 1 refuză să gireze simulacrul de azi, solicitând includerea tuturor proiectelor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare. În schimb, solicităm o şedinţă de îndată pentru a găsi soluţii la problemele cu adevarat grave şi urgente – cea mai importantă dintre acestea este situaţia disperată a şcolilor din sectorul 1”, au continuat consilierii PNL.

Potrivit acestora, cu câteva săptămâni înainte de deschiderea anului școlar, în unitățile de învățământ din Sectorul 1 nu s-a derulat nicio lucrare de reparații sau reabilitări, iar bursele nu au mai fost plătite din luna martie.

Primarul Armand se laudă pe rețelele sociale cu băncuțe și podețe reparate, iar școlile stau să cadă pe copiii care vor veni în bănci din 13 septembrie. Și, să fie peisajul complet, consilierii PSD se dau în spectacol cu o ședință de îndată convocată pentru niște comisii care pot fi incluse oricând într-o ședință de CL viitoare, nefiind nimic urgent”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1.

Consilierii PNL afirmă că, imediat după ce primarul Armand va reveni din concediu, vor solicita răspunsuri clare și urgente la toate aceste probleme: reabilitările, reparațiile din școli, plata burselor și justificarea întârzierii plăților.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *