capture2 5 e1661432715653

Ilie Boncheș, primarul PNL din Vatra Dornei, l-a elogiat, joi, 25 august, pe Nicolae Ciucă, care a fost prezent în județul Suceava la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz Pojorâta-Vatra Dornei, relatează HotNews.

Primarul orașului, aflat la al treilea mandat, și-a început discursul spunând că „îmi este greu să mă concentrez, să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi”, potrivit HotNews.

„Dar atâta trebuie să spun, că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul președinte, cu domnul director general. Și chiar e realitate, nu e vis!”, a complet primarul orașului Vatra Dornei.

Primarul orașului Vatra Dornei a continuat apoi în același stil. „Dacă mă credeți, melodia „Mă simt ca la 20 de ani” e valabilă la mine, dar am mintiuța de acuma și asta e bine și voi merge înainte cu proiectele care sunt în desfășurare și garantat se va bucura, eu zic că și la inaugurare, domnul prim-ministru, chiar dacă îl găsim într-o funcție mai mare sau oricând la Vatra Dornei, este acceptat, iubit și primit cu ospitalitate”.

Discursul primarului poate fi urmărit în transmisia realizată de pagina de Facebook a Guvernului. „Discursul” poate fi urmărit de la minutul 14.58 al înregistrării.

 

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *