Rareş Bogdan dezvăluie manevrele PSD: „Exact așa făcea și Dragnea. Un cinism care atinge maximul josniciei”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, îi acuză pe cei din PSD de josnicie şi manipulare: „Pesediştii mint cu neruşinare şi se dau apărătorii ţării”, scrie europarlamentarul pe Facebook.

„Siguranța și sănătatea cetățeanului – indiferent de consecințe și înainte de orice!”, a scris europarlamentarul pe social media, şi continuă: De câteva zile, culminând cu ziua de astăzi, observ cum caracatița pesediștilor pare că are din nou glas. După ce au demonstrat încă o dată că nu sunt în stare de soluții constructive și proiecte pentru România, acum încearcă să exploateze mediatic-electoral un moment complicat și insuficient explicat cu privire la mutarea piețelor agroalimentare din spații închise în spații deschise”, a scris Rareș Bogdan.

Tupeul celor din PSD demonstrează încă o dată că acest partid, de un cinism care atinge maximul josniciei, trăiește exclusiv din manipularea cetățenilor de bună-credință. Acum, socialiștii lui Ciolacu mint cu nerușinare că sunt apărătorii țăranilor și producătorilor români. Exact așa făcea și Dragnea în timp ce afacerile familiei sale prosperau, iar ale românilor sărăceau”, a mai subliniat politicianul.

„Pesediștii urlă ca din gură de șarpe încercând să se cocoațe, exact ca o căpușă…”

„După 30 de ani de democrație originală și economie de piață bazată pe capitalism de cumetrie și clienți politici la discreție, pesediștii urlă ca din gură de șarpe încercând să se cocoațe, exact ca o căpușă (altceva nu știu) pe un subiect de care depinde și vlădica, și opinca: piața agro-alimentară. Acești indivizi, care au luptat împotriva măștii spunând că este botniță, care au alimentat teorii fantasmagorice și scenarita despre Covid-19, și continuă să o facă și acum, dovedesc din nou că, pentru ei, sănătatea românilor este mai puțin importantă decât un folos electoral – noroc că românii nu sunt proști! În loc să vină cu eventuale soluții, ei au votat ca lucrurile să rămână exact cum au fost. Pur și simplu!”, mai scrie liderul PNL.

Rareş Bogdan: Acești corifei ai populismului deșănțat, ai manipulării, știu exact ce se întâmplă în Franța Belgia, Italia

„Nu au scos niciun cuvânt despre organizarea culoarelor de acces, distanțare socială, obligativitatea purtării măștii. Și cum să o facă, dacă își imaginează că pot pune creșterea numărului de îmbolnăviri pe seama PNL, deși PNL încearcă să protejeze populația, nu să o lase neprotejată! Oare acești mizerabili au uitat că au lăsat rezervele naționale goale, că au subfinanțat sănătatea sau au făcut afaceri din achiziții, că au distrus infrastructura medicală? Acești corifei ai populismului deșănțat, ai manipulării, știu exact ce se întâmplă în Franța Belgia, Italia, dar despre asta nu suflă o vorbă, căci minciuna lor ar deveni evidentă pentru cei pe care îi mint! (Legat de Spania și Marea Britanie, Germania, nu știu detalii, poate mă ajutați voi!)”, a concluzionat europarlamentarul pe contul personal de Facebook.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *