Refugiații din Ucraina pot face școală în România
Refugiații din Ucraina pot face școală în România

Refugiații din Ucraina pot face școală în România, în sistemul de învățământ românesc. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat semnarea unui ordin care permite acest lucru.

Conform ministrului, în România există 45 de școli și 10 licee, unde copiii și tinerii refugiați pot urma cursurile în limba ucraineană.

Sorin Câmpeanu a adăugat că ordinul de ministru privind înscrierea refugiaților ucraineni în sistemul de învățământ românesc a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial.

Am semnat, în această seară, un ordin de ministru şi l-am transmis spre publicare la Monitorul Oficial. Având în vedere Legea azilului, articolul 20, care prevede că pentru refugiaţi va fi acordată cea mai favorabilă formă cu privire la accesul în sistemul de educaţie pentru cei care beneficiază de azil, având în vedere Convenţia de la Geneva care, la articolul 20, spune că pentru învăţământul primar refugiaţilor trebuie să li se acorde aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor români, iar pentru celelalte forme de educaţie, este vorba despre nivel liceal şi universitar, cea mai favorabilă formă posibilă, având în vedere aceste lucruri, prin derogare pentru cetăţenii ucraineni şi pentru refugiaţii din Ucraina ordinul de ministru prevede că se pot înscrie în orice moment. Regula generală este că trebuie să se înscrie înainte de începutul semestrului doi”, a explicat ministrul Educaţiei, potrivit B1TV.ro.

Mai mult, cetăţenii ucraineni care se vor înscrie la facultate vor beneficia de finanţare de la bugetul de stat.

Ministrul Educației a spus că cetăţenii ucraineni înscrişi în universităţile româneşti beneficiază de finanţare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021 – 2022 şi 2022 – 2023.

Înscrierea se poate face exclusiv la solicitarea tânărului şi cu acordul universităţii. (…) Următorul articol spune că cetăţenii ucraineni înscrişi în universităţile româneşti tot prin derogare beneficiază de finanţare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021 – 2022 şi 2022 – 2023”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *