România atrage fonduri europene de 2,9 miliarde de euro în 2020
România atrage fonduri europene de 2,9 miliarde de euro în 2020

România atrage fonduri europene de 2,9 miliarde de euro în 2020, iar un miliard de euro au fost folosiți pentru combaterea pandemiei, spune ministrul Marcel Boloș.

Atragerea de fonduri se referă la programele operaționale derulate în prezent de România. Mai mult, din noiembrie 2019, România a atras fonduri europene în valoare de 4 miliarde de euro, iar peste 1 miliard de euro din fonduri a fost alocat pentru combaterea pandemiei.

„Valoarea fondurilor europene atrase de România începând cu noiembrie 2019, de când am preluat coordonarea Ministerului Fondurilor Europene, este semnificativă: 4 miliarde euro. Sunt fonduri care susţin dezvoltarea României prin investiţii în infrastructură, în digitalizare, în educaţie şi sănătate. În contextul crizei sanitare cauzate de pandemia COVID-19, am alocat peste 1 miliard de euro pentru a finanţa spitalele şi unităţile administrativ-teritoriale în lupta cu noul coronavirus. Şi în alte domenii a fost accelerată atragerea fondurilor europene, motiv pentru care, la nivelul majorităţii programelor prin care România atrage fonduri, în acest an sumele atrase vor fi mai mari decât cele previzionate. Banii europeni schimbă vieţi!”, a afirmat Marcel Boloş.

România atrage fonduri europene – care sunt programele

În prezent, potrivit MFE, în cadrul tuturor programelor de finanțare din fonduri europene, sumele atrase au depășit sumele planificate:

În cadrul Programului Operaţional Capital Uman, au fost planificate 504,5 milioane de euro şi au fost atrase 772 de milioane de euro, adică 148% din suma planificată.

În cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate au fost planificate 64 de milioane de euro şi au fost realizate 78,5 milioane de euro (122,6%).

La Programul Operaţional Infrastructură Mare au fost planificate 778 de milioane de euro şi au fost realizate 1,035 de milioane de euro (133%).

În cadrul Programului Operaţional Regional au fost planificate 759,27 de milioane de euro şi au fost realizate 760 de milioane de euro (100%).

În cadrul Programului Operaţional Competitivitate au fost planificate 86 de milioane de euro şi au fost realizate 91,2 de milioane de euro (105%).

În Programul Operaţional Capacitate Administrativă au fost planificate 59,89 de milioane de euro şi au fost realizate 60 de milioane de euro (100%).

În Programul Operaţional Asistenţă Tehnică au fost planificate 49,54 de milioane de euro şi au fost realizate 50,1 de milioane de euro (100%).

În Programul România – Bulgaria au fost planificate 18,5 de milioane de euro şi au fost realizate 34 milioane de euro (183%).

În Programul România-Serbia au fost planificate 15 milioane de euro şi au fost realizate 14,67 milioane de euro (100%).

În Programul România – Ungaria au fost planificate 29,8 de milioane de euro şi au fost realizate 30 de milioane de euro (100%).

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *