Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat când vor fi recuperate orele pierdute în contextul protestelor profesorilor.

Potrivit ministrului, orele pierdute în luna mai nu vor mai fi recuperate. Pentru zilele din luna mai, „deja au fost plătite salariile”, a spus Ligia Deca, după audierile din Parlament.

Așadar, pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvență redusă, recuperarea se face până pe 16 iunie. Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, după cum a transmis Ministerul Educației.

”Recuperarea nu se face pentru zilele afectate de protest în luna mai. Pentru acele zile deja au fost plătite salariile. Ceea ce am lăsat la latitudinea unităților de învățământ – în funcție de infrastructură, situație, câți profesori au fost în situația de protest, în funcție de efectivul de elevi pe care îl au – este posibilitatea unor recuperări pe parcursul acestor zile de școală. Ele variază.

Pentru unele școli, ultima zi de școală este 16 iunie. Pentru alte școli, de exemplu, toate liceele tehnologice, vorbim despre 23 iunie. În acest interval, unitățile de învățământ organizează un program de recuperare, cu aprobarea consiliului de administrație.

Am mare încredere că vom vedea responsabilitate din partea conducerii școlilor, în așa fel încât, pe de o parte, să se poată recupera, pe de altă parte, să păstrăm un nivel decent al duratei procesului educațional”, a declarat Ministrul Educației, potrivit edupedu.ro.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *