Vlad Voiculescu, „viceprimarul ales” al Bucureștiului, este acum în mijlocul unui scandal în USR PLUS, din cauză că, exact când trebuia să participe la ședința CGMB pentru a deveni oficial viceprimar, nu le-a mai răspuns colegilor la telefon și în locul său a fost desemnat viceprimar Horia Tomescu, scrie Digi 24.

Voiculescu a obținut la negocierile pentru Guvernul Cîțu funcția de ministru al Sănătății și nu mai este interesat de postul de viceprimar.

„Știe cineva pe unde umblă Vlad Voiculescu? Dacă îl vede cineva, să îi spună că și-a arogat rolul de leader al consilierilor generali USRPLUS, că s-a auto impus la toate negocierile cu PNL și că mâine avem ședința de Consiliu General pentru alegerea membrilor AGA în toate companiile municipale. Știți voi, alea care seacă bugetul Bucureștiului. Și mai spuneți-i că habar nu avem cu cine a vorbit de la PNL și dacă a vorbit ceva pentru că nu răspunde la telefon și nu mai e pe niciun grup de două zile. Dacă știți unde stă, lăsați-i un bilet în ușă, vă rog”, scria un lider al USR PLUS de la București pe grupurile interne de comunicare ale partidului, duminică.

Majoritatea celor care îl contestă pe Vlad Voiculescu susțin că desemnarea unui nou candidat de viceprimar ar fi trebuit să fie făcută pe bază de competență și că Ana Ciceală ar fi fost mult mai potrivită pentru această funcție, mai scrie Digi 24.

Vlad Voiculescu nu mai vrea la Primărie

În locul lui Vlad Voiculescu va candida Horia Tomescu din partea USR PLUS, în timp ce, al doilea viceprimar va fi Stelian Bujduveanu, consilier general din partea PNL.

Vlad Voiculescu va fi propus ministrul Sănătății în Guvernul Cîțu, a anunțat copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, la Digi24.

”Mâine vom discuta în USR PLUS desemnările de candidați pentru posturile de miniștri, probabil că și PNL va discuta desemnările de miniștri”, a spus Cioloș la Digi24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *