Surse politice din conducerea Coaliției au declarat pentru Antena 3 CNN că liderii PSD și PNL iau în calcul un tandem președinte-premier în funcție de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale. Informația este confirmată de la vârful Partidului Național Liberal.Astfel, dacă cei doi candidați PSD și PNL intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, tandemul va fi anunțat după al doilea tur din 8 decembrie, care va decide viitorul președinte al României.
Dacă intră doar unul dintre cei doi lideri în turul doi, tandemul va fi anunțat imediat după primul tur din 24 noiembrie, înaintea parlamentarelor care vor avea loc pe 1 decembrie. Astfel, ambele partide ar susține un singur candidat și ar încerca să obțină o majoritate PSD-PNL la alegerile legislative care să dea viitorul guvern.
Nicolae Ciucă a declarat joi că e posibilă o guvernare PSD-PNL și în 2025, după alegerile prezidențiale și parlamentare din noiembrie și decembrie.
Potrivit surselor din PSD, Marcel Ciolacu va convoca o ședința în care să fie stabilită data Congresului pentru desemnarea candidatului PSD la prezidențiale. La nivel declarativ, Ciolacu ar lua în calcul inclusiv varianta unui candidat independent, însă, în realitate, acesta își dorește să candideze la prezidențiale, iar liderii partidului îl împing spre o candidatură.
Miercuri, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, are cele mai mari şanse să candideze la alegerile prezidenţiale.
„În mod tradițional, nu doar la PSD, ci la toate partidele, cei care pleacă cu prima șansă sunt de obicei președinții de partid, și asta nu e valabil doar la doar la PSD. Noi o să avem un congres, cum și alte partide cred că o să aibă un congres, în care își vor desemna candidatul. Normal că astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și președintele PSD, pleacă cu prima șansă”, a declarat Grindeanu.
De partea cealaltă, președintele PNL Nicolae Ciucă își dorește să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Acesta își va lansa și cartea „Un ostaș în slujba țării” în această lună, după modelul președintelui Klaus Iohannis.
Dacă Ciucă intră în turul al doilea al prezidențialelor, împreună cu Ciolacu, câștigătorul va fi președinte, iar celălalt premier. Dacă Ciucă nu intră în turul doi, liberalii speră la o victorie a lui Ciolacu, pentru ca Ciucă să fie desemnat premier. În acesta sens, PNL va merge pe varianta unui protocol semnat de cele doua partide care sa parafeze tandemul, spun sursele citate.