„Prin ordonanța de urgență publicată astăzi în transparență, asigurăm încasări cel puțin la nivelul estimărilor inițiale de 1 miliard de lei în 2025, printr-o reglementare care ia în considerare atât necesitatea eficienței colectării, cât și feedbackul primit din partea sectoarelor economice. Companiile private au solicitat ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcțiilor, ci pe valoarea netă a acestora. Ținând cont de această propunere, am hotărât să aplicăm pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcțiilor speciale. Totodată, pe baza propunerilor administratorilor de infrastructură publică și a analizelor, am stabilit un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcțiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale, concesionate sau date în administrare, deoarece în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcțiilor”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministrul finanțelor
‘Taxa pe stâlp’ revine în România: Privații vor plăti dublu față de autoritățile locale
