Tribunalul din Cremona
Tribunalul din Cremona

Un bărbat a fost judecat în Cremona, Italia, după ce a furat 6 bucăți de brânză în valoare de 60 de euro. Furtul a avut loc într-un supermarket Penny din Crema. Bărbatul a dezvăluit judecătorului că este rudă cu dictatorului român Nicolae Ceaușescu, supranumit „Geniul Carpaților”, conform cotidianului Cremona Oggi.

Au trecut 35 de ani de la procesul lui Nicolae Ceaușescu, acuzat de crime împotriva statului și genocid. Procesul scurt, de numai o oră, a dus la execuția sa și a soției sale, Elena Petrescu, în data de 25 decembrie 1989.

Tatăl acuzatului s-a dovedit a fi văr primar cu fostul șef de stat. Specialist în fizică nucleară, cu un vast bagaj de cunoștințe și specialist în istoria artei și astronomie, Vasile Ceaușescu, în vârstă de 72 de ani, este un mare vorbitor de limbi străine și a străbătut jumătate de continent. În 2019, acesta se afla în Crema cu un prieten, când a fost oprit de pază. Când a ajuns la secția de poliție, bărbatul nu avea niciun document de identificare asupra sa și a comunicat un nume fals polițiștilor.

În urma procesului, Vasile Ceaușescu a fost achitat dată fiind lipsa plângerilor. Acesta a primit însă un an de închisoare pentru furnizarea de informații false referitoare la identitatea sa.

Clara Carletti, avocata lui Vasile Ceaușescu, a susținut că acesta ,,era convins că produsele fuseseră plătite de prietenul său.”

În urma verificărilor, autoritățile au descoperit că pe numele bărbatului era în curs un mandat european de arestare, motiv pentru care a fost închis în penitenciarul din Cremona. La finalul audierii de validare, la 13 septembrie 2019, Vasile a fost extrădat la Frankfurt unde a stat două săptămâni. Judecat în Frankfurt, a fost eliberat cu scuzele de rigoare, întrucât Vasile fusese victima unei greșeli, după spusele avocatei sale.

În prezent, Vasile Ceaușescu locuiește în Italia, la Cinisello Balsamo, unde are grijă de un vârstnic. „Locuiește cu acesta, deoarece nu are mijloacele necesare pentru a avea o casă a sa” a adăugat Carletti.

De asemenea, avocata povestește cum, în timpul Revoluției din 1989, Vasile Ceaușescu a fost victima persecuțiilor și exproprierilor. A continuat să lucreze în România pe un „salariu mizerabil” la o centrală nucleară, unde a rămas până la pensionare. În 2010, a plecat în Italia unde a locuit la niște rude.

,,A călătorit mult în străinătate: Germania, Anglia, Franța, întotdeauna primit de rude. Vorbește bine mai multe limbi. Italiana sa este «construită» pe latină. Este un domn care a suferit mult și are amintiri pe care vrea să le șteargă. De mai multe ori mi-a spus că dorește să își continue studiile. Este deja interesat să se înscrie la Universitatea Bicocca din Milano” a relatat Carletti.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *