Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani și președintele Consiliului Județean Botoșani, a oferit o serie de declarații tranșante privind rezultatul alegerilor prezidențiale, în care Nicușor Dan a obținut 53,60% din voturi, învingându-l pe George Simion, care a acumulat 46,40%.

Declarațiile au venit într-un moment fericit pentru clubul său, FC Botoșani reușind să-și asigure matematic prezența în viitorul sezon de Liga 1, după victoria cu 2-1 în fața echipei Hermannstadt.

“A fost un weekend perfect pentru România, dar și pentru mine. Am avut emoții foarte mari, la fotbal nu mai conta, dar eram atât de excitat și aveam o frică atât de mare pe partea politică, dar nu pentru mine, însă mi se părea o nenorocire pentru mine dacă țara asta vota în zona asta extremistă și violentă. Rezultatul de aseară a venit ca o pastilă”, a declarat Iftime, potrivit Golazo.

Membrul PNL a subliniat importanța mobilizării la vot și pericolul prin care a trecut țara: “Este un mare examen luat de români, extraordinară emulația și dorința de a merge la vot, dar e un mesaj foarte clar. De data asta ne-a trecut glonțul pe la ureche.”

În mod remarcabil, Iftime a făcut o observație despre distribuția geografică a voturilor: “Foarte interesantă e harta asta unde a câștigat AUR, este harta care ne arată unde să investim în educație.” Această declarație vine în contextul în care chiar în județul Botoșani, unde Iftime conduce Consiliul Județean, George Simion a câștigat cu 54,4% din voturi.

Președintele CJ Botoșani a vorbit și despre reformele necesare pentru viitor: “Trebuie să facem o evidență clară a populației, pentru că la Botoșani sunt foarte mulți plecați, o parte afară, iar recensământul e făcut incorect. Tinerii au nevoie de modele, pentru că lumea asta occidentală chiar merită să fie urmărită și mers după ea.”

Iftime a subliniat și importanța reformării aparatului de stat: “Avem nevoie foarte serios să lucrăm la cheltuielile statului sau la eficientizarea statului. Domnul Bolojan are instrumentele și pregătirea necesare, dar pentru asta are nevoie de o susținere parlamentară solidă, deoarece cu măsurile astea nepopulare apare AUR cu toți cei din extremismul ăsta la puterea a zecea.”

“Zona asta a statului e împânzită de tot felul de oameni, dar nu doar ineficienți, dar trebuie să schimbăm structura asta și să vadă oamenii că schimbăm ceva”, a concluzionat patronul FC Botoșani.

Constantinescu Gabriel

Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții....

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *