Unificarea Paștelui ortodox cu cel catolic va fi discutată în iunie, când va avea loc ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Societatea a fost polarizată după o propunere în acest sens făcută de doi oameni de cultură, Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, iar între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, și ÎPS Teodosie, au avut loc schimburi dure de replici.
BOR va lua în calcul posibilitatea ca Paştele ortodox să fie sărbătorit odată cu cel catolic, în şedinţa Sfântului Sinod din iunie, a anunțat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Propunerea a ajuns în discuția BOR ca urmare a unei scrisori deschise semnate de numeroase personalități și oameni obișnuiți, care cer ca Paștele să fie sărbătorit în aceeași zi și la catolici, și la ortodocși, transmite B1TV.
Adrian Papahagi și Teodor Baconschi au cerut să fie făcute toate demersurile necesare pentru unificarea Paștelui.
ÎPS Teodosie s-a opus vehement, susținând că Biserica Catolică n-are Lumina Sfântă. Ulterior, Bănescu, fără a-i pronunța numele lui Teodosie, a spus că o astfel de reacție trădează „o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională”.
Purtătorul de cuvânt al BOR a revenit apoi cu un alt mesaj, în care, tot fără să invoce numele arhiepiscopului, a susținut că „Sfidarea continuă și smintitoare a (unor) minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei” persoane.
De data aceasta, Vasile Bănescu a abordat modul în care unii preoți au înțeles să reacționeze în dezbaterea privind Paștele, susținând că „zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”, o aluzie la ÎPS Teodosie.