Ursula von der Leyen cere primirea României în Schengen, alături de alți lideri europeni.

 

Reuniți joi la Bruxelles înainte de summitul Consiliului European, liderii Partidului Popular European, între care președintele Comisiei Europene și Parlamentului European și cei ai României, Letoniei, Suediei, Greciei, Croației și Slovaciei, au adoptat o declarație, solicitând tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să voteze integrarea Croației, Bulgariei și României în spațiul Schengen, în condițiile în care Parlamentul Olandei s-a opus, transmite PsNews.

„Liderii PPE au îndemnat toate statele membre să aprobe admiterea Croației, Bulgariei și României în spațiul Schengen, întrucât toate cele trei țări au îndeplinit criteriile necesare”, se arată într-un comunicat comun adoptat la finalul reuniunii.

În timp ce liderii PPE, cea mai importantă familie politică europeană, au adoptat această declarație, Parlamentul Olandei, țară este recunoscută pentru opoziția și reticența primirii României și Bulgariei în zona de liberă circulație, a votat o rezoluție prin care solicită guvernului lui Mark Rutte să investigheze suplimentar situația supravegherii frontierelor de către România și Bulgaria legate de supravegherea frontierelor, „pornind de la faptul că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și combaterea corupției și a criminalității organizate în ambele țări și că acestea nu vor face niciun pas ireversibil până atunci”, cu referire la discuțiile și potențialul vot privind aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație.

Liderii PPE care au fost prezenți la summit sunt Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, Klaus Iohannis, președintele României, Krišjānis Kariņš, prim-ministrul Letoniei, Ulf Kristersson, prim-ministrul Suediei, Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei, Andrej Plenković, prim-ministrul Croației, și Eduard Heger, prim-ministrul Slovaciei.

Au mai participat, în calitate de reprezentanți ai guvernelor lor, Leo Varadkar, viceprim-ministrul Irlandei, și Vincent van Peteghem, viceprim-ministrul Belgiei.

De asemenea, în calitate de lideri ai opoziției din Polonia, Slovenia, Portugalia, Spania, Finlanda și Luxemburg, între care și fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk și fostul premier al Sloveniei Janez Jansa.

Summitul a fost condus de președintele PPE Manfred Weber, iar la acesta au participat și vicepreședinții PPE: Siegfried Mureșan, Esther de Lange, Mariya Gabriel, Esteban González Pons, Johannes Hahn, Andrzej Halicki, Dubravka Šuica, Antonio Tajani.

Susținută de peste un deceniu de către Comisia Europeană și Parlamentul European, aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen poate fi decisă printr-un vot în unanimitate la nivelul formațiunii Justiție și Afaceri Interne a Consiliului Uniunii Europene, care ar putea avea loc la Consiliul JAI din data de 8 decembrie

Aflat săptămâna trecută într-o vizită în România, premierul olandez Mark Rutte a avut o atitudine rezervată.

El a afirmat că Olanda nu este, „în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, însă a subliniat că trebuie îndeplinite toate condițiile, invocând Mecanismul de Cooperare și Verificare prin care România încă este monitorizată și problematica statului de drept.

Rezoluția Parlamentului de la Haga vine la două zile distanță după ce, într-o rezoluție non-legislativă, dar cu rol de declarație politică, adoptată marți cu o majoritate covârșitoare, Parlamentul European afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație, iar acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri. Între cei care s-au abținut s-au aflat și cei cinci eurodeputați olandezi din partidul VVD al premierului Rutte.

Sosind joi la reuniunea de toamnă a Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a declarat că există „o fereastră de oportunitate, o șansă” ca România să adere la spațiul Schengen din ianuarie, însă nu există o garanție în acest sens.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *