Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că pntru populația generală, vaccinarea va începe în aprilie.

„Etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie, a spus medicul Valeriu Gheorghiță coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Aceasta, în condițiile în care înainte trebuie să se încheie cea de-a doua etapă, care include aproximativ 5,5 milioane de oameni.

Este vorba despre persoanele de peste 65 de ani, cele din categorii de risc din punct de vedere al sănătăți și de cei care lucrează în domenii considerate esențiale – categorie care îi include și pe profesori.

Valeriu Gheorghiță a spus că în categoriile vulnerabile sunt circa 4 milioane de persoane – aceleași, de altfel, considerate prioritare pentru vaccinarea antigripală, iar numărul estimat al celor din domeniile esențiale este estimat la circa 1,5 milioane.

„Etapa a doua a campaniei de vaccinare estimăm că poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie, după 15 ianuarie. În acel moment vom începe cu persoanele care sunt internate în centrele medico-sociale. La acest moment sunt 1884 de centre, unde sunt internate aproape 40.000 de persoane, iar vaccinaarea personalului se va efectua prin echipe mobile de vaccinare. În ceea ce privește dimensiunea persoanelor din etapa a doua de vaccinare, vorbim de aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani și persoane cu boli cronice. Se mai adaugă un număr de circa 1,5 milioane de persoane care deservesc activități esențiale”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a explicat că România va avea aproape 1.000 de centre de vaccinare, inclusiv caravane mobile care vor merge în zone rurale și la persoane greu deplasabile, iar capacitatea de vaccinare a acestor centre va ajunge la 150.000 de persoane vaccinate pe zi. Totuși, acest număr depinde în primul rând de cantitatea de vaccin care va putea fi livrată de firmele producătoare. Tot de asta depinde și debutul celei de-a treia etape a campaniei de vaccinare, pentru publicul larg.

„În ceea ce privește etapa a treia de vaccinare, estimăm că începutul lunii aprilie este un termen realist pe care le putem lua în calcul, însă trebuie să înțelegem practic folosim acest termen de estimare întrucât momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influențat de ritmul de livrare al dozelor de vaccin și nu de capacitatea de vaccinare”, a explicat medicul.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *