Valul cinci apare la începutul lui 2022, prognozează medicul Adrian Streinu Cercel, iar motivul pentru care se va manifesta în România este pentru că există un procent mare de populație nevaccinată. În plus, lumea nu mai poartă mască, și din cauza asta vom trece, cel mai probabil, printr-un nou val pandemic, a afirmat, vineri, preşedintele Comisiei de sănătate a Senatului.
„Anul 2022 ne va pune în situaţia să mai avem, foarte probabil, cel puţin la începutul anului, încă un val epidemic şi asta tot din cauza noastră, că nu înţelegem că trebuie să purtăm masca tot timpul, de dimineaţa şi până seara, că nu înţelegem că trebuie să ne vaccinăm, că nu înţelegem”, a declarat vineri medicul Adrian Streinu Cercel, la o dezbatere, relatează Digi24.
Valul cinci apare la începutul lui 2022. Medicul a adăugat că oamenii se „comportă ca și când și-ar dori să se infecteze”.
„De ce nu înţelegem toate aceste lucruri chiar nu îmi dau seama şi constat cu stupoare că concetăţenii noştri se comportă ca şi când şi-ar dori să se infecteze, nu ca şi când şi-ar dori să se păzească de infecţie”, a mai spus Adrian Streinu Cercel.
Potrivit senatorului PSD, populaţiei trebuie să i se reamintească faptul că acest virus ucide sau lasă sechele.
„Trebuie să le aducem aminte că acest virus, SARS-CoV-2, uneori mai şi ucide, şi dacă nu îi ucide pe cei pe care i-a lovit îi lasă cu sechele pe o durată foarte lungă de timp”, a adăugat medicul.