Victor Ponta

Victor Ponta i-a acuzat vineri pe consultantul Bogdan Popescu și firma de marketing politic Kensington Communication că sunt în spatele fotografiilor publicate joi de Elena Lasconi, care pretinde că prezintă o întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Ponta a susținut că are aceste informații în urma unor discuții cu membri PSD.

  • Bogdan Popescu, numele invocat de Victor Ponta, nu lucrează cu firma Kensington, ci cu PSD, conform documentării HotNews.
  • Reprezentanții Kensington Communication, contactați de HotNews: „Vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare”.
  • HotNews a încercat să îi contacteze și pe reprezentanții echipei de campanie a lui Crin Antonescu și ai PSD. Când vor transmite un punct de vedere, îl vom publica.
  • HotNews a încercat încă de dimineață să o contacteze și pe Elena Lasconi, însă fără succes.

Într-o conferință de presă, Ponta a jurat din nou pe Biblie că nu s-a întâlnit cu Nicușor Dan și cu Florian Coldea.

„Vreau să vă spun foarte clar, faimoasele poze prezentate de doamna Lasconi, care a și dispărut de atunci, sunt niște fake-uri, nu m-am întâlnit niciodată în niciun loc privat cu Nicușor Dan, momente oficiale și atât. Nu m-am întâlnit cu Florian Coldea în ultimii ani, m-am întâlnit cu domnia sa în calitatea mea de prim-ministru, el era director adjunct, dar nu în chestiuni private”, a declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă.

„Între timp, vreau să vă spun în plus că am vorbit cu foștii mei colegi din PSD, care mi-au spus că și ei se delimitează de această mizerie, că a fost pusă la punct, construită de către Bogdan Popescu și Kensington, care lucrează cu Crin Antonescu. Că ei au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu de la Kensington s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR și că în acest fel au folosit-o pe doamna Lasconi, așa cum au folosit-o în campania trecută cu pozele false despre Mircea Geoană”, a mai acuzat Ponta, fără a furniza dovezi.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *