gavrila

Lidera POT Anamaria Gavrilă a anunțat miercuri seara, pe Facebook, că se retrage din cursa prezidențială pentru a-l susține pe George Simion. 

„S-a luat hotărârea ca împreună să susținem pe cel care are cele mai multe șanse. Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trebuie să trecem peste partide, așa cum a spus și domnul Călin Georgescu și să susținem această mișcare dându-i toate șansele. Eu mă voi retrage ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile”, a spus Gavrilă.

„Ne place, nu ne place, este un număr limitat de candidați pe care îi avem pe buletinul de vot și noi trebuie să alegem cu sufletul și să înțelegem și să respectăm decizia domnului Călin Georgescu, care a luat-o împreună cu noi”, a mai spus Gavrilă.

În videoclipul în care Anamaria Gavrilă își anunță retragerea apare și George Simion.

„Ducem mișcarea suveranistă mai departe, continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi uniți în conșiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt. Nu este vorba despre o persoană, ci de un principiu. Doamne ajută”, spune și liderul AUR.

Decizia ca Gavrilă să se retragă a fost luată încă de săptămâna trecută, conform surselor HotNews, într-o întâlnire la care au participat Călin Georgescu, George Simion și Anamaria Gavrilă. Lidera POT ar fi rămas în cursă doar pentru situația în care candidatura lui Simion nu ar fi fost validată de Curtea Constituțională a României (CCR).

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *